Codruța Kovesi urmează să-i prelungească delegarea lui Morar la șefia DNA, în lipsa unei propuneri din partea Ministrului Justiției

Codruța Kovesi urmează să-i prelungească delegarea lui Morar la șefia DNA, în lipsa unei propuneri din partea Ministrului Justiției
Publicat: 02/08/2012, 17:36
Actualizat: 01/02/2019, 03:17

Procurorul general al României, Codruța Kovesi, urmează să-i prelungească cu încă șase luni delegarea în funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Daniel Morar, întrucât mandatul acestuia expiră în 12 august, iar ministrul Justiției, Titus Corlățean, nu a făcut nicio propunere.

Potrivit procedurii, Morar și-a înaintat, joi, consimțământul de a rămâne în poziția de șef al DNA pân- la desemnare unui succesor, iar procurorul general urmează să decidă prelungirea delegării acestuia, având în vedere că ministrul Justiției nu a făcut încă vreo propunere, susțin surse judiciare.

În 18 iulie, Codruța Kovesi afirma că îl va delega pe Daniel Morar pe funcția de procuror șef al DNA, dacă „nu apare niciun fel de propunere sau nu e numită altă persoană”.

Ministrul Justiției, Titus Corlățean, declara, în 19 iulie, că numirea procurorului șef al DNA trebuie făcută într-o perioadă de calm, de pace, vremurile sunt „prea fierbinți”, iar orice propunere avansată acum va produce scandal, va fi contestată.

„Nu am dorit să fac propuneri pentru o poziție importantă. Nu doresc să amestec justiția cu turbulențele politice. Trebuie să avem un climat de pace atunci când discutăm (propunerea de numire -n.r.). Orice vom face va fi scandal, va fi contestat”, a susținut Titus Corlățean, adăugând că instituția DNA contează, iar cine va fi numit trebuie să răspundă criteriilor legale.

În 12 august, delegarea pentru șase luni a lui Daniel Morar la conducerea DNA expiră, însă, potrivit legii, aceasta poate fi prelungită.

Pe de altă parte, Codruța Kovesi a punctat faptul că sunt și alte funcții vacante la nivelul conducerii Ministerului Public, pentru care nu a făcut propuneri de numiri, apreciind că viitorul procuror general al României trebuie „să-și facă echipa, să-și aleagă oamenii”, întrucât este extrem de importantă colaborarea.

Mandatul Codruței Kovesi – care a deținut două mandate succesive de trei ani ca procuror general al României – expiră în 2 octombrie.

Kovesi a arătat că este vacant postul de prim-adjunct al procurorului general, adică a doua pozițiee după cea de șef al Ministerului Public.

De asemenea, sunt vacante funcțiile de adjuncți ai procurorului șef al DNA, de șef de Secție Urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și alte poziții de șefi.

Ministrul Justiției este cel care face propuneri pentru funcțiile de procuror general, procuror șef al DNA, pentru adjuncți ai acestora, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmând a-și da avizul, după care președintele țării este cel care face numirile.

Raportul Comisiei Europene (CE) privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, dat publicității miercuri la Bruxelles, notează că „viitoarele numiri în funcție a noului procuror general și a procurorului șef al DNA vor fi indicatori esențiali privind caracterul durabil al reformei”.

„Viitoarele numiri în posturile de procuror general, procuror șef al DNA și în alte posturi importante în cadrul parchetelor reprezintă o oportunitate de a demonstra că factorii de decizie politici și din sistemul judiciar sprijină pe deplin instrumentarea strictă și independentă a cazurilor de corupție. Acest lucru impune un proces transparent și obiectiv de numire în funcție, conform cadrului legal existent, prin organizarea unui concurs deschis cu criterii clare, care să vizeze cei mai buni candidați posibili pentru aceste funcții de conducere”, recomandă CE.

Ministrul Justiției, Titus Corlățean, i-a invitat oficial, în 18 iulie, pe toți procurorii care îndeplinesc criteriile pentru a ocupa postul de procuror general și șef al DNA să își depună candidatura în acest sens la minister, adăugând că au fost „presiuni și atacuri” pentru a avansa propuneri dorite de Traian Băsescu. „Lansez în mod public această invitație pentru ca toți procurorii, răspunzând acestor criterii și exigențe înalte, să prezinte la Ministerul Justiției candidatura și proiectul de management profesional care să poată fi evaluate de ministrul Justiției înainte de a lua o decizie privind nominalizarea. Au existat în aceste săptămâni, există și cu siguranță vor mai exista foarte multe atacuri, presiuni, provocări și manipulări care să mă forțeze să fac propunerile dorite de Traian Băsescu. Reafirm că voi respecta criteriile și procedura legală”, a spus Corlățean, la sediul Guvernului.

Potrivit demnitarului, viitorii candidați trebuie să îndeplinească criteriile de integritate, independență și profesionalism și să prezinte și un proiect de management profesional.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×